Craiova s-a împiedicat din nou de echipa lui Hagi și a căzut de pe podium. Oltenii mai merg în Europa doar dacă Viitorul ia Cupa

Craiova s-a împiedicat din nou de echipa lui Hagi și a căzut de pe podium. Oltenii mai merg în Europa doar dacă Viitorul ia Cupa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unicul meci care mai conta în ultima etapă a play-off-ului avea miză ultimul loc pe podium și de Europa League. Craiova era într-o situație stranie, depindea și de o victorie cu Viitorul, iar în lipsa ei, de succesul trupei lui Hagi în finala Cupei României, pentru a ajunge în Europa a treia oară la rând.

Echipele se știau reciproc în detaliu, din cele patru meciuri directe de anul acesta, trei câștigate de Viitorul, unul terminat la egalitate. După sfertul „academic” s-a aprins meciul, iar tabela a mișcat-o Martic, omul care a înscris primul gol european al Craiovei după aproape două decenii. Fedele a debutat faza, cu un călcâi inteligent, iar Martic s-a dus din tușă la finalizare, profitând și de apatia defensivei lui Hagi. În așteptarea ripostei, tot gazdele au fost aproape de gol, prin Bărbuț, care n-a fost însă precis cu stângul. Replica a oferit-o Drăguș, dar ținta a fost doar Pigliacelli. Mihăilă s-a bucurat puțin pentru golul din finalul primei reprize, fiindcă plecase din ofsaid.

În partea secundă, puștii lui Hagi au confiscat mingea și au forțat rezultatul. Cu toate acestea, Craiova a fost prejudiciată de un penalty la Mihăilă, același jucător fiind oprit pentru ofsaid, deși scăpase spre poartă singur din poziție regulamentară. Fortes a avut 2-0 în dreptul, lansat de Mihăilă, dar atacantul de culoare nu poate marca în alb-albastru. Înghesuiți în propriul careu, oltenii n-au rezistat presiunii și au marcat în propria poartă. Mihăilă a fost cel care l-a învins pe Pigliacelli.

După ce nu au reușit să înscrie în poarta Clujului, deși au fost invitați, alb-albaștrii s-au autosabotat din nou, așa cum au făcut de multe ori în acest sezon, mai ales prin penalty-urile ratate, rămânând în afara Europei pe mâna lor. Frustrarea a fost enormă în tabăra gazdelor, iar Tiago Ferreira a luat mai devreme drumul vestiarului, fiindcă l-a busculat pe Cojocaru.

În prelungiri, Drăguș a dat lovitura de grație, scăpat singur cu Pigliacelli, iar Viitorul a bătut pentru a patra oară în două luni formația din Bănie.

Acum doi ani, Craiova i-a înlesnit lui Hagi drumul spre titlu, iar acum se vede deposedată de podium și locul european de Viitorul. Și totuși, oltenii vor fi suporterii lui Hagi peste o săptămână, la finala Cupei.

U Craiova – Viitorul 1-2
Ivan Martic 16 / Valentin Mihăilă 71 – autogol, Denis Drăguș 90+3

Pigliacelli – Martic, Acka, Tiago Ferreira, Bancu – Mateiu, Fedele (Donkor 76), Cicâldău – Bărbuț, Andr. Cristea (Carlos Fortes 46), Val. Mihăilă (Baicu 87)
Rezerve neutilizate: Laur. Popescu – Briceag, S. Drăghici, Dimitrov
Antrenor: Corneliu Papură
Eliminat: Tiago Ferreira 73 (roșu direct)

Val. Cojocaru – R. Boboc, Țîru, V. Ghiță, De Nooijer – Houri, Tud. Băluță (Artean 66), Vînă (Târcoveanu 57) – I. Hagi, Rivaldinho (Mladen 81), Drăguș
Rezerve neutilizate: Tordai – Andr. Ciobanu, Eric de Oliveira, G. Ganea
Antrenor: Gheorghe Hagi

Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova); Spectatori: 15.000; Arbitru: Marcel Bîrsan. Asistenți: Radu Ghinguleac, Valentin Avram.

Foto: fb Universitatea Craiova

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×